Am descoperit o poezie superba ce merge perfect cu anotimpu` si cu starea mea de acum..Suna cam asa..
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n-am sa te mai vad uneori
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori
C-ai sa te-ascunzi intr-un ochi strain
Si el o sa se-nchida c-o frunza de pelin.
Si-atunci m-apropii de pietre si tac
Iau cuvintele si le-nec in mare
Suier luna si-o rasar si-o prefac
Intr-o dragoste mare.
.A venit toamna, a venit, acopera-mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta....
Ador poezia asta a Nichitei Stanescu...Daca sti cum sa o interpretezi spune multe...
Uneori ma simt ca si o poezie...O poezie...Ascunde atat de multe in spatele ei..Atat de multe stari , de sentimente pe care trbuie sa te chinui sa le intelegi..
O poezie nu e intodeauna ceea ce pare..cuvintele ascund un alt inteles dar totul depinde de cat de bine sti sa interpretezi si sa citesti printre randuri..De cat de bine te pricepi sa descoperi acea poezie..de cat te mult te regasesti in ea , de cat de mult iti place..
Da ! Reprezint o poezie ! Credeti`ma stiu ca suna nebunesc dar cam asa e...
Ceea ce urmeaza mai jos e o poezie scrisa de mine...chiar in momentu` asta am compus`o...:)
Sunt lacrimi si zambet pe acelasi obraz...
Sunt liniste si vorba in acelasi glas...
Sunt ura si iubire in acelasi suflet..
Sunt in acelasi trup nerusinare si respect !
Pot fi ceea ce vrei tu sa fiu intodeauna..
Pentru ca seman cu toate dar totusi cu niciuna..
Pot fi inocenta sau vulgara..
Dar toate astea pot fi doar pe dinafara !
Pot sa port doar masti daca asta vrei..
Te pot mintii si sa ma uit in ochii tai..
Pot sa te urasc daca asta imi ceri..
Dar nu imi cere sa fiu cea de ieri..
Ma uit pe fereastra..bate vantul..il pot auzi ! Imi da fiori...Nu ma pot concentra..
Ador toamna ! Ador ploaia , vantul si frunzele aramii ! Toamna intodeauna mi s-a parut cel mai expresiv si mai interesant anotimp dintre toate, atat de complex, atat de capricios... Un anotimp al reflectiilor interioare, al meditatiei, al gandirii si contemplarii. Un anotimp paradox, un anotimp care sub aceasta patura mortuara a taceri ascunde viata, atat de intens traita; un anotimp al marilor iubiri in ciuda atmosferei posomorate. Anotimpul extremelor, al sufletului pe de o parte si al tristetii si depresiilor extreme pe de alta...
As vrea sa spun multe, dar nu cred ca are rost... si pana la urma nu cred ca am ce. Azi prefer sa nu mai gandesc [ nu ca as gandi prea mult de obicei] ...
Off...cred ca o sa ma bag in pat si eu acum..e 2:32..se pare ca mi`am facut un obicei in scrisu` pe blog tarziu...
Postare finalizata ! Pana data viitoare Eva spune : Nu va lasati pacaliti de aparente si de zambete false !
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n-am sa te mai vad uneori
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori
C-ai sa te-ascunzi intr-un ochi strain
Si el o sa se-nchida c-o frunza de pelin.
Si-atunci m-apropii de pietre si tac
Iau cuvintele si le-nec in mare
Suier luna si-o rasar si-o prefac
Intr-o dragoste mare.
.A venit toamna, a venit, acopera-mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta....
Ador poezia asta a Nichitei Stanescu...Daca sti cum sa o interpretezi spune multe...
Uneori ma simt ca si o poezie...O poezie...Ascunde atat de multe in spatele ei..Atat de multe stari , de sentimente pe care trbuie sa te chinui sa le intelegi..
O poezie nu e intodeauna ceea ce pare..cuvintele ascund un alt inteles dar totul depinde de cat de bine sti sa interpretezi si sa citesti printre randuri..De cat de bine te pricepi sa descoperi acea poezie..de cat te mult te regasesti in ea , de cat de mult iti place..
Da ! Reprezint o poezie ! Credeti`ma stiu ca suna nebunesc dar cam asa e...
Ceea ce urmeaza mai jos e o poezie scrisa de mine...chiar in momentu` asta am compus`o...:)
Sunt lacrimi si zambet pe acelasi obraz...
Sunt liniste si vorba in acelasi glas...
Sunt ura si iubire in acelasi suflet..
Sunt in acelasi trup nerusinare si respect !
Pot fi ceea ce vrei tu sa fiu intodeauna..
Pentru ca seman cu toate dar totusi cu niciuna..
Pot fi inocenta sau vulgara..
Dar toate astea pot fi doar pe dinafara !
Pot sa port doar masti daca asta vrei..
Te pot mintii si sa ma uit in ochii tai..
Pot sa te urasc daca asta imi ceri..
Dar nu imi cere sa fiu cea de ieri..
Ma uit pe fereastra..bate vantul..il pot auzi ! Imi da fiori...Nu ma pot concentra..
Ador toamna ! Ador ploaia , vantul si frunzele aramii ! Toamna intodeauna mi s-a parut cel mai expresiv si mai interesant anotimp dintre toate, atat de complex, atat de capricios... Un anotimp al reflectiilor interioare, al meditatiei, al gandirii si contemplarii. Un anotimp paradox, un anotimp care sub aceasta patura mortuara a taceri ascunde viata, atat de intens traita; un anotimp al marilor iubiri in ciuda atmosferei posomorate. Anotimpul extremelor, al sufletului pe de o parte si al tristetii si depresiilor extreme pe de alta...
As vrea sa spun multe, dar nu cred ca are rost... si pana la urma nu cred ca am ce. Azi prefer sa nu mai gandesc [ nu ca as gandi prea mult de obicei] ...
Off...cred ca o sa ma bag in pat si eu acum..e 2:32..se pare ca mi`am facut un obicei in scrisu` pe blog tarziu...
Postare finalizata ! Pana data viitoare Eva spune : Nu va lasati pacaliti de aparente si de zambete false !
